FLOARE ALBASTRA – Mihai Eminescu

2

31/01/2013 by Cafea cu menta

Dragi cititori:

Ne-am mutat pe Raftul cu Idei

Geneza si structura:
Poemul “Floare albastra” a aparut in revista “Convorbiri literare” la 1 aprilie 1873 si este alcatuit ca un monolog (strofele IV + XIV) punctat de dialog (strofele I – III + V – XIII), la nivelul a doua timpuri: al iubirii si al amintirii.

   Strofa ultima ne-ar putea sugera ca poetul regreta pierderea unei tinere pe care a iubit-o si care a murit; o asemenea motivatie ar fi putut si conduce la forma “Totul este trist in lume” a ultimului vers (adoptata de Maiorescu, Ibraileanu, Ortiz, Calinescu). Numai ca textul aparut in “Convorbiri literare” contine in mod clar forma “totusi”(!).

Idei, sentimente, mijloace artistice:
Primele trei strofe cuprind chemarea tinerei indragostite – o alta fata de imparat care incearca sa-l aduca in lumea terestrului pe un alt Luceafar; “cufundat in stele/ Si in nori si-n ceruri ‘nalte”, ori purtand in minte “intunecata mare” a Genezei, tanarul incearca o recuperare a marelui Timp din primordii intru cunoasterea absoluta; “campiile asire” ar putea sugera un popas in necontenita curgere a istoriei, in timp ce “piramidele invechite” includ in imaginea lor ascensionala marirea si decaderea si poate – ideea caracterului trecator al tuturor amagirilor.

   Din strofa a IV-a incepe caracterizarea tinerei fete (“un fel de semizeitate rasarita deodata langa el”, cum spunea Calinescu); ea este “mitica”, apoi are fata “rosie ca marul” si par de aur, pentru ca in final, sa devina “dulce minune”, adica o proiectie in mit.

   In concordanta cu aceasta, potentialul Hyperion este invitat la o dubla regresie – in natura primara si in timpul mitic: ochiul de padure devine insula a iubirii si spatiu-timp scos in afara raului heraclitic; codrul este un numen Kantian care pune efemerul sub protectia eternului; stanca simbolizeaza geologicul, amintind de peisajul selenar din nuvela “Sarmanul Dionis”.

   Coborat din “ceruri ‘nalte” in lumea amagitoare, tanarul reface destinul luciferic al eroilor eminescieni, iar versul ultim (“Totusi este trist in lume”) expima o oboseala dilatata cosmic.

   Pe plan gramatical, alternarea timpurilor verbale (prezent/viitor) sau utilizarea conditionalului (“De mi-i da o sarutare”) proiecteaza clipa iubirii in vis si ideal. In aceste conditii, tanara poate fi si o proiectie a eului liric, un vis.

   Limbajul este familiar si sagalnic. Epitetele sunt ornante (“prapastia mareata”, “bolta cea senina”), iar inversiunea “intunecata mare” aminteste de “Scrisoarea I”. Adresarea din final (“dulce minune”) restituie basmului figura iubitei, iar repetitia exclamativa din penultimul vers (“Floare-albastra! floare-albastra!…”) exprima o tristete fara margini.

Semnificatia titlului:
Titlul poeziei are (ca si in creatia poetului german Novalis) semnificatia mistica a iubirii pierdute, a dorului de dragoste si a visului risipit in curgerea vremii.

[Vezi extensie comentariu AICI]

Floare albastr?
Mihai Eminescu

Floare albastra - Mihai Eminescu

– “Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita incalte
Sufletul vietii mele.

In zadar rauri în soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite!”

Astfel zise mititica,
Dulce netezandu-mi parul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.

– “Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang în vale,
Stanca sta s? se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de m? iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
S?-ti astup cu dansul gura.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
C?ci va fi sub palarie –
S-apoi cine treaba are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.

Pe cararea-n bolti de frunze,
Apucand spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?”

Inc-o gura – si dispare…
Ca un stalp eu stau în luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!

……………………….

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra –
Floare-albastra! floare-albastra!…
Totusi este trist în lume!

2 thoughts on “FLOARE ALBASTRA – Mihai Eminescu

  1. Danut says:

    Slab,cica ”intunecata mare” este inversiune :)) Si cum ar suna inversiunea aici? ”mare intunecata”? Inversiunile sunt urmatoarele:”al portii prag” si ”de-aur parul”.

    • Simina says:

      ”Intunecata mare” e inversiune. ”adanca mare” = ”mare adanca”. Nu vad ce nu intelegi. o.O

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Top Clicks

  • None

Blog Stats

  • 171,074 hits

Click pentru a primi notificari in e-mail ori de cate ori un articol este publicat.

Join 28 other followers

Muzica pentru lectura

%d bloggers like this: