DIN CEAS, DEDUS… – Ion Barbu

Leave a comment

07/02/2013 by Cafea cu menta

Dragi cititori:

Ne-am mutat pe Raftul cu Idei

   Ion Barbu s-a inscris in literatura romana printr-o poezie originala, accesibila uneori doar pentru cei initiati, in care metafora se intalneste cu matematica.

   Comentatorii poeziei barbiene au remarcat existenta mai multor etape de creatie:
I.   Faza parnasiana
II.  Faza baladica si de pitoresc balcanic
III. Etapa ermetica

   Poezia “Din ceas, dedus…” apare in 1930, in volumul “Joc secund” si este alcatuita din doua catrene:

din_ceas_dedus_ion_barbu“Din ceas, dedus adancul acestei calme creste,
Intrata prin oglinda in mantuit azur,
Traind pe inecarea cirezilor agreste,
In grupurile apei, un joc secund, mai pur.

 Nadir latent! Poetul ridica insumarea
De harpe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Si cantec istoveste: ascuns cum numai marea
Meduzele cand plimba sub clopotele verzi.”

   In primul vers, metafora “calma creasta” desemneaza lumea ideilor, in sensul pe care filozoful antic Platon i-l dadea acestui concept. Ganditorul considera ca adevarata realitate i constituie Ideile (spre exemplu Ideea de Frumos, Ideea de Bine), lucrurile pe care le cunoastem prin simturi fiind doar “umbre”, copii degradate ale unor prototipuri.

   Revenind la primul vers, “calma creasta” fiind dedusa “din ceas”, rezulta ca lumea Ideilor este scoasa din timpul curgator, fiind atemporala si eterna.

   Lumea materiala care ne inconjoara (lucruri, obiecte etc.) constituie o oglindire in spirit a Ideilor, asa cum cirezile se oglindesc in apa. Acesta ar fi jocul initial.

   Realitatea fenomenala, degradata prin faptul ca este o “copie” imperfecta a lumii Ideilor, poate fi insa purificata. Remediul il constituie o poezie intelectualizata, o oglindire a spiritului in propria constiinta; acesta ar fi cel de-al doilea “joc” pe care autorul il numeste “joc secund”. Pornind de la mitul lui Narcis, Ion Barbu considera ca poezia este “act clar de narcisism”.

   Poezia, ca joc al mintii, se salveaza astfel de conditia ingrata a artei de a reflecta lumea fenomenala, adica de a fi “copie a copiei”, sau “umbra a umbrelor”, cum o considera Platon.

   O astfel de poezie este un “nadir latent”, un adanc in care se oglindeste zenitul, adica lumea Ideilor.

   Poetul are menirea de a “insuma” lumea ideala, armonioasa si senina (metafora “harpe resfirate”), astfel incat frumusetea ei sa nu se piarda (ca in “zborul invers” spre lumea materiala). Rezulta ca poetul este un nou Orfeu. “Cantecul” sau este insa “ascuns”, poezia pura nu li se dezvaluie decat initiatilor, celor care se straduiesc sa-i descifreze simbolurile; o asemenea poezie (comparabila cu marea care isi ascunde meduzele sub valurile verzi) constituie telul estetic barbian.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Top Clicks

  • None

Blog Stats

  • 171,074 hits

Click pentru a primi notificari in e-mail ori de cate ori un articol este publicat.

Join 28 other followers

Muzica pentru lectura

%d bloggers like this: