OUL DOGMATIC – Ion Barbu

Leave a comment

07/02/2013 by Cafea cu menta

Dragi cititori:

Ne-am mutat pe Raftul cu Idei

   Poezia intitulata “Oul dogmatic” a fost publicata, initial, in revista “Cetatea literara”, nr. 2/1926 si releva o viziune originala asupra semnificatiei simbolice a oului.

   Scrisa in ajunul Pastilor din 1925, poezia reuneste doua mari motive literare barbiene:
a) motivul nuntii
b) motivul increatului

   Din punct de vedere compozitional, poezia “Oul dogmatic” este alcatuita din 11 strofe si are un motiv extras din Vechiul Testament, capitolul Facerea: “Si Duhul Sfant se purta deasupra apelor”.

   Prin alegerea acestui motto, autorul sugereaza tema poeziei: in ou se reediteaza nasterea lumii, eveniment inaintea caruia Sfantul Duh “se purta” deasupra adancurilor marii originare. Altfel spus, suntem avertizati, prin motto, ca ni se va vorbi despre preexistenta.

   Cu ocazia sarbatoririi Pastelui, poetul i se adreseaza omului “uituc” si “nerod”, amintindu-i ca oul (pe care acesta il inroseste si-l mananca) are semnificatii profunde, pe care omenirea le-a pierdut odata cu disparitia miturilor.

   Este stiut ca in mitologiile mai multor popoare, exista credinte potrivit carora Universul s-ar fi nascut din Oul primordial intrupat dintr-o mare nesfarsita, purtatoare a germenilor vietii.

   In poezia pe care o discutam, autorul face o disociere intre “oul sterp” (destinat consumului) si “viul ou, la varf cu plod” (destinat contemplatiei:”Facut e sa-l privim la soare”).

   Pur, ca orice preexistenta (“Nevinovatul, noul ou”), acesta ascunde viata si moartea (metaforele “Palat de nuanta” si “cavou”).

   Se contureaza astfel motivul literar al nuntii (inca nerealizata), atata timp cat increatul ramane “nevinovat” si pur.

   Incepand cu strofa a treia, oul este reprezentat ca o figurare, in dimensiuni reduse, a Cosmosului: albusul care “doarme nins” aminteste de marea originara cufundata in pace, iar galbenusul este mic soare care masoara pasii timpului si curgerea vietii; in acest “galben icusar”  se afla si marea taina a mortii.

   “Si mai ales te infioara
De-acel galben icusar
Ceasornic fara minutar
Ce singur scrie cand sa moara
Si ou si lume. Te-nfioara
De ceasul galben necesar…”

   In sfarsit, “plodul” (banutul) reprezinta factorul generator de viata, situat la “polul opus”, acolo unde noroaiele pamantului n-au ajuns inca; asemenea Sfantului Duh, care “se purta deasupra apelor” inaintea genezei, plodul pregateste “nunta” din care se va naste o fiinta.

   Finalul arata insa ca aceasta nastere n-ar trebui sa se produca: schimbarea increatului in creat, iesirea din puritatea preexistentei, face ca fiinta nou nascuta sa intre in timpul curgator (care aduce imbatranirea si moartea); de aici rezida indemnul adresat omului de a pastra neschimbat increatul:

   “Dar nu-l sorbi. Curmi nunta-n el
Si nici la closca sa nu-l pui!
Il lasa-n pacea-intaie-a lui,
Ca vinovat e tot facutul,
Si sfant, doar nunta, inceputul.”

   Ideea pastrarii stadiului pur al increatului va fi realuata si in alte opere. Printre acestea, baladele “Dupa melci” si “Riga Crypto si lapona Enigel” demonstreaza ca iesirea din preexistenta se pedepseste, aducand moartea.

   Titlul poeziei poate fi explicat pornind de la semnificatia cuvantului “dogma”, care are sensul de teza, invatatura fundamentala a unei religii, care nu admite obiectii.

  Prin intermediul oului, poetul pastreaza dogma privitoare la nasterea lumii si la caracterul ciclic al vietii (“Spiritul universal se releva in ou” – G. Calinescu).

oul_dogmatic_ion_barbu

Oul dogmatic
de Ion Barbu

E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
F?cut e s?-l privim la soare!

Cum lumea veche, în clestar,
Înoat?, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nunt? si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
P?mânturilor n-a ajuns
Acord? lin
Si masculin
Albusului în hialin:
S?rutul plin.
~
Om uit?tor, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt f?cut sensibil?
Precum atunci, si azi — întocma:
M?runte lumi p?streaz? dogma.

S? vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape f?r? stuh,
Acest ou — simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.

Nu oul rosu.
Om f?r? sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste:
Îl urc? — în soare si cunoaste!
~
Si mai ales te înfioar?
De acel galben icusar,
Ceasornic f?r? minutar
Ce singur scrie când s? moar?
Si ou si lume. Te-înfioar?
De ceasul, galben necesar…
A mortii frunte — acolo-i toat?.
În g?lbenus,
S? road? spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roat?.
Întocma — dogma.
~
Înc? o dat? :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nunt?-în el.
Si nici la closc? s? nu-l pui!
Îl las? — în pacea — întâie-a lui,

C? vinovat e tot f?cutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Top Clicks

  • None

Blog Stats

  • 171,074 hits

Click pentru a primi notificari in e-mail ori de cate ori un articol este publicat.

Join 28 other followers

Muzica pentru lectura

%d bloggers like this: