MAITREYI – Mircea Eliade

Leave a comment

08/02/2013 by Cafea cu menta

Dragi cititori:

Ne-am mutat pe Raftul cu Idei

maitreyi_mircea_eliade   “Maitreyi” este cel mai frumos roman de dragoste cu subiect exotic din literatura romana. Se intelege ca, in acelasi timp, este capodopera intregii literaturi de fictiune produsa de Mircea Eliade. Pompiliu Constantinescu il compara cu “Manon Lescaut”, “Paul si Virginia”, “Tristan si Isolda”. Este o poveste de dragoste exemplara, inspirata din experienta indiana a autorului.

   Compozitional, romanul este scris la persoana I, relatarea faptelor apartinand eroului principal, Allan. Naratorul se confunda cu eroul si, oricum, Allan trebuie considerat un alter-ego al scriitorului, intrucat romanul este impregnat de autobiografism. In cuprinsul naratiunii, autorul introduce numeroase pagini de jurnal, pe care eroul narator le comenteaza din perspectiva timpului. Avem, deci, o dubla perspectiva asupra evenimentelor traite de erou. Faptul ca naratorul confera notelor de jurnal alte semnificatii, din perspectiva timpului, tine de tehnica replay-ului.

   Ca si in cazul celebrelor cupluri din literatura universala si aici avem de a face cu o poveste tragica, prin finalul aventurii erotice: Chabu moare, Maitreyi innebuneste, iar Allan se imbolnaveste, ramanand insa cu o nostalgie dureroasa a indiencei. Acest final are o singura explicatie: Narendra Sen si sotia sa nu accepta ideea iesirii din casta indiana a fiicei lor. Allan si Maitreyi sunt foarte diferiti. Unul reprezinta Europa rationalista (Allan), iar celalalt – stravechea Indie, cu tiparele ei milenare. Tocmai aceasta deosebire de esenta explica, pana la un punct, tragedia lor.

   Allan are 30 de ani, este inginer englez, iar ea – o adolescenta de 16 ani, poeta si foarte pasionala, spre deosebire de partenerul ei, care este un lucid. Este clar ca iubirea este un mod de contopire cu universul, depasind astfel egoismul europeanului Allan. Pentru cititorul european, manifestarile lui Maitreyi, sau ale lui Chabu,, sunt menite sa intrige. Astfel, Chabu da turte copacului sau, sa manance; Maitreyi iubeste un copac, il iubeste pe Tagore, care este guru-ul ei, aproape zeificat. Atasamentul fata de Tagore semnifica aderenta eroinei la o filozofie atat de particulara in spiritul ei – cea hinduista. Maitreyi pune pasiune in toate actele sale si tocmai aceasta participare frenetica o face sa se piarda in neantul iubirii, aceasta fiind si explicatia tragediei ei (prin pasiune, ea depaseste convenientele, prejudecatile universului sau).

   Lucidul Allan ajunge si el, prin Maitreyi, sa traiesca, in chip pasional, erosul, depasindu-si astfel egoismul si consecintele ce decurg din acesta (gelozia, de pilda). El imprumuta de la Maitreyi comportamentul, adica suma de manifestari in planul eroului, convertindu-se total la panteism (traire totala, identificarea cu exteriorul). Aceasta turnura in comportamentul eroului are semnificatia unei initieri (initierea inseamna, in viziunea lui Eliade, intrarea treptata intr-un rol strain, dobandirea unei alte scari a valorilor).

   Manifestarile lui Maitreyi se exprima prin formula jocului. In cazul ei, prin joc se intelege o suma de gesturi alcatuind impreuna un ritual (de pilda, ritualul privirii, prin care eroii cad in transa, ,jocul maminilor, al picioarelor – atingerea piciorului in partea de sus simbolizeaza, pentru ei, posesiunea totala). Faptul ca pasiunea se exprima ritualic confera iubirii un caracter grav, facand din ea un act fundamental al existentei. Ritualizata, iubirea se spiritualizeaza, capatand, asadar, accente metafizice. Prin joc, se depaseste canalul, iubirea capatand atribute superioare.

   Important pentru cei doi, este ca ei se daruiesc pana la contopire, ajungandu-se astfel la acel absolut al iubirii ce evoca cititorului fericirea paradisiaca a cuplului originar. Iata cum Mircea Eliade transfera realitatea concreta in zona mitului, iata cum personajele sale devin personaje mitice. Ele inceteaza a mai conta ca si indivizi. Allan se initiaza si, mai apoi, se converteste. Iubirea il inalta pe individ, pentru ca erosul se exprima ritualic (ritualul e realitate esentializata).

   Ideea romanului este ca, prin pasiune, Allan ajunge la un absoul al iubirii, sinonim cu un mod de cunoastere. Tip european, el isi cenzureaza trairile, analizandu-se permanent pe sine. In general, se indoieste ca e indragostit, acceptand mai degraba ideea ca e “vrajit”. Vraja, un alt mod de a numi “farmecul” eminescian, este o stare de beatitudine, de uitare de sine, ceea ce echivaleaza cu trairea suprema. Eroul refuza sa creada ca e indragostit, fiind atras mereu de “altceva”. Acest “altceva” este sugestia irationalului iubirii (“…un nu stiu ce si un nu stiu cum”), adica sugestia “vrajei” careia i se abandoneaza.

   Eliade este, aici, total anti-camilpetrescian, fiindca ceea ce conteaza, in cazul eroilor romanului, nu este propria lor persoana, ci fapta, trairea, pana la anularea propriei lor identitati. Naratiunea insasi are un sens mitic, intrucat faptele ce o compun seunt exemplare, ceea ce inseamna ca au semnificatia arhetipului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Top Clicks

  • None

Blog Stats

  • 171,074 hits

Click pentru a primi notificari in e-mail ori de cate ori un articol este publicat.

Join 28 other followers

Muzica pentru lectura

%d bloggers like this: