RASCOALA – Liviu Rebreanu

Leave a comment

20/02/2013 by Cafea cu menta

Dragi cititori:

Ne-am mutat pe Raftul cu Idei

rascoala_liviu_rebreanu   Aparut in 1932, romanul “Rascoala”, de Liviu Rebreanu, este creatia epica de cea mai mare amploare din literatura noastra: in actiune sunt antrenate zeci de personaje ale caror destine sunt zugravite, cu o mana sigura, de un narator omniscient si obiectiv; realitatea este oglindita in mod veridic, personajele si vorbirea lor sunt autentice, “Rascoala” fiind un roman realist.

   Structura lucrarii este simetrica, la realizarea acestei trasaturi contribuind mai mult elemente de compozitie:
1. Romanul incepe si se incheie cu scene complementare:
– incipitul lucrarii prezinta sosirea in Bucuresti a unui tren, printre calatori aflandu-se si tanarul Grigore Iuga; discutia care se poarta pe tema situatiei taranilor si cuvintele unui anume arendas Rogojinaru, prevestesc Rascoala, al carei rasuflet de foc se simte de departe, ca si cand aceasta ar fi un personaj fabulos;
– in final, cititorul este scos din actiune odata cu plecarea, din aceeasi gara, a unui alt tren, care-l duce pe acelasi Grigore Iuga spre un destin nou; pe peron acelasi arendas Rogojinaru exprima, in alti termeni, vechiul lui dispret la adresa taranilor.
2. Romanul este alcatuit din doua parti: “Se misca tara” (evocand atmosfera de tensiune premergatoare evenimentului) si “Focurile” (infatisand tabloul rascoalei si reprimarea acesteia).
Fiecare dintre cele doua parti cuprind cate sase capitole ale caror titluri (II – “Pamanturile”, III – “Flamanzii”, VIII – “Flacari”, X – “Sangele”), au sugestii metaforice si indica esenta respectivului capitol.
3. Titlurile capitolelor I si XII (“Rasaritul”, respectiv “Apusul”) confera rascoalei caracter de fenomen cosmic, sau de stihie.
4. Comentatorii romanului “Rascoala” au observat ca autorul foloseste tehnica alternarii planurilor narative (asa cum o facuse si scriitorul rus Lev Tolstoi, in romanul “Razboi si pace”).

   Astfel, primul plan reconstituie existenta precara a taranilor lipsiti aproape total de pamant si supusi vitregiilor unei ierni aspre (1906 – 1907). Din randul acestora se desprind cateva figuri memorabile: Petre Petre, baba Ioana, Lupu Chiritoiu, Trifon Guju, Toader Strambu, Pavel Tunsu, Leonte Orbisor etc.

   Al doilea plan se organizeaza in jurul reprezentatnilor clasei boieresti (Miron Iuga, Grigore Iuga, Nadina, Gogu Ionescu, colonelul Stefanescu), sau arendasesti (Platamonu, Cosma Buruiana, Rogojinaru).

   Cele doua planuri se intretaie si se contopesc intr-o panorama vasta. Dincolo de ele, autorul infatiseaza momente din viata politica a tarii, dezbaterile parlamentare si schimbarea guvernelor, serbarile filantropice si activitatea presei, oferind un tablou complet al vietii din vechiul regat.

   Prin intermediul personajului Titu Herdelea (fiul invatatorului Pripas, in romanul “Ion”), Liviu Rebreanu urmareste iubirea de pamant, aceeasi la romanii din Muntenia ca si in cazul taranilor transilvaneni.

   In “Rascoala”, “Glasul pamantului” devine o nazuinta ancestrala, nascuta in adancurile obscure ale sufletului colectiv, personajul central al romanului fiind gloata, multimea de tarani.

CONFLICTUL:
Actiunea romanului se petrece in judetul Arges, n satele Amara, Gliganu, Lespezi si Ruginoasa, pe mosia de sapte mii de pogoane a batranului Miron Iuga.

   In acest spatiu, in rastimpul dintre luna decembrie a anului 1906 si primavara anului urmator, conflictul dintre tarani si clasa latifundiara se desfasoara in mod gradat, crescand in intensitate pana la uciderea lui Miron Iuga, pentru a se stinge in scenele represiunii.

   In prima parte a romanului, in interiorul unui timp greoi, care curge incet, faptele se acumuleaza si se suprapun ca depunerile de pamant in erele geologice, iar vuietul surd al nemultumirilor taranilor se aude tot mai puternic.

   In partea a doua, Rascoala devine un adevarat “personaj”, a carui forta fabuloasa matura totul in cale, ca la un sfarsit de lume.

La modul cel mai simplu, subiectul romanului ar putea fi povestit astfel:
Sosind la Bucuresti pentru cateva zile, tanarul Grigore Iuga (fiul mosierului de la Amara), are surpriza de a-l gasi, acasa, pe Titu Herdelea (care va deveni personaj-martor al tuturor evenimentelor si un alter ego al autorului). “Poetul” din Ardeal venise in Tara la invitatia unei rude comune (Gogu Ionescu), deputat in Parlament – care-i promisese ca-i va gasi un post de ziarist in Capitala.

   Pana la rezolvarea formalitatilor, Herdelea este invitat la Amara, prilej cu care ii va cunoaste pe batranul Miron Iuga si pe frumoasa Nadina – sotia lui Grigore si stapana mosiei Babaroaga.

   De Craciun, insa, intervine o ruptura intre cei doi soti, necredinta Nadinei facand divortul iminent; tot acum, ea se hotaraste sa-si vanda mosia pe care vor sa o cumpere batranul Iuga, arendasul Platamonu si taranii.

   Cei din urma trimit chiar o solie la Bucuresti, la Nadina, dar refuzul ei agita spiritele (si asa nemultumite). Intre timp, in curgerea greoaie a vietii satului, unele intamplari capata importanta, sunt vazute prin dilatare, sedimentandu-se in constiinta oamenilor: soferul Nadinei omoara, cu masina, cocosul babei Ioana si-i aplica o corectie unui copil neastamparat; arendasul Cosma Buruiana reclama un furt imaginar din hambarele boierului si taranii sunt batuti de plutonierul Boiangiu; feciorul arendasului Platamonu necinsteste o fata; unui taran perceptorul ii ia porcul, pentru ca nu platise impozitul; lui Melentie Heruvimu sotia ii moare de foame, tocmai cand barbatul spera s-o salveze.

   In atmosfera aceasta intunecata, ca o povestire a Apocalipsei, cuvantul “pamant” este rostit tot mai des; oamenii vorbesc despre niste misteriosi calareti pe cai albi (ca niste Vestitori din mit) care aduc porunca lui Voda privind impartirea pamanturilor catre tarani.

   In acest mediu incarcat, rascoala incepe intr-o dimineata cu zori “rosii”, cand soarele parea “un cap scaldat in sange proaspat”.

   Taranii incendiaza conacul din Ruginoasa, apoi pornesc spre Lespezi, unde se afla Nadina (care este necinstita de Petre Petre si apoi de Toader Strambu, ultimul sugrumand-o).

   In adancurile obscure ale sufletului colectiv, nedomolita sete de pamant se transforma in gesturi violente: jandarmii sunt dezarmati si alungati, Aristide Platamonu este emasculat, casele boierului si ale arendasilor sunt distruse.

   La Amara, taranii se aduna in curtea lui Miron Iuga, fapt care pricinuieste mania batranului boier. Intr-un gest necugetat, acesta il impusca pe Trifon Guju, starnind furia multimii, care il ucide.

   Noul guvern al tarii (presat si de faptul ca miscarile interne pusesera hotarele in pericol), organizeaza reprimarea rascoalei.

  La marginea satului Amara, taranii si coloana de soldati (condusa de maiorul Tanasescu) se infrunta, dar dupa primele rafale, pamantul se umple de trupurile celor morti. Unii sunt impuscati chiar pe ulitele satului, printre acestia fiind si Petre Petre.

[necesita aprofundare]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Top Clicks

  • None

Blog Stats

  • 171,074 hits

Click pentru a primi notificari in e-mail ori de cate ori un articol este publicat.

Join 28 other followers

Muzica pentru lectura

%d bloggers like this: