Tragedia

Leave a comment

20/02/2013 by Cafea cu menta

Dragi cititori:

Ne-am mutat pe Raftul cu Idei

TRAGEDIA – din fr. tragédie, gr. tragoidiatragos – “tap” si ode – “cantec”.

specia_literara_tragedia   Tragedia este specia genului dramatic in versuri sau in proza, bazata pe reprezentarea in forma literara a categoriilor tragicului, infatisand personaje puternice, angajate in lupta cu forte care le depasesc (zeii, destinul potrivnic, ordinea prestabilita a lumii), conflictul fiind incheiat cu infrangerea sau moartea lor. Infruntarea dintre eroii tragici si elementele contrare vointei si sentimentelor nobile care-i anima, degaja maretie, patetism si un sublim al trairilor intense.

   Adevaratul spirit al tragediei rezida in amestecul terorii resimtite in fata destinului cu o compasiune fireasca traita de spectatori pentru soarta dinainte hotarata a omului. Spectacolul tragic are in centrul sau problematica morala: trairea eroilor, suferinta indurata cu demnitate, maretia ideilor pentru care lupta, caracterul lor inflexibil si sfarsitul exemplar. Desi mor, ei lasa in urma ideea triumfului etic al adevarului in numele caruia se sacrifica si – iesind din individualitatea proprie – devin modele reprezentative pentru intreaga conditie umana.

   La capatul unei experiente-limita, purificata prin suferinta si recunoscand vina sa morala, constiinta umana superioara dobandeste intelepciunea si contemplatia, avand acces la tragicul metafizic.

   Tragedia (dupa o traditie consemnata de Aristotel si “Poetica” sa), s-a nascut  in cadrul sarbatorilor religioase organizate in cinstea vietii si a mortii lui Dionysos, zeul vinului si al veseliei, dar si simbol al fertilitatii. La “Marile Dionysii”, ce aveau loc primavara, se intonau ditirambii in jurul unui altar pe care era sacrificat un tap. Cantaretii se travesteau in tapi, purtand masti, sugerandu-i astfel pe insotitorii traditionali ai zeului venerat, numiti “satyri” (fapturi mitologice cu trup de om, dar cu picioare si barba de tap).

   De la mastile de tap purtate de coristi, sau de la animalul jertfit zeului intr-un ritual sacrificial, provine numele speciei literare, insemnand “cantecul tapului”.

   Aceste imnuri cu caracter sacru au fost inlocuite, treptat, de un dialog intre cor si un singur actor (protagonist), inovatie apartinand lui Thespis, in sec. VI i. Hr., care este considerat intemeietorul legendar al tragediei. Eschil a fost cel care l-a introdus in scenariul agonic pe cel de-al treilea actor (deuteragonist), iar Sofocle – pe cel de-al treilea (tritagonist).

   Structura tragediei antice presupune alternanta intre dialog si cor, cel din urma devenind purtator de cuvant al autorului, comentand actiunile personajelor si deplangand – in tonuri lirice – soarta cumplita a acestora.

   Tragedia cunoaste epoca sa de mazima stralucire la Atena, in timpul lui Pericle (sec. al V-lea i. Hr.), prin reprezentantii ei de seama: Eschil, Sofocle si Euripide.

  Evul Mediu, cultivand speranta in mantuirea prin suferinta, a interzis sentimentul tragicului. Renasterea, care are drept principiu calauzitor revalorizarea artei si a literaturii antice, a revigorat aceasta specie literara.

   In clasicismul francez, tragedia era considerata drept specia cea mai inalta si a fost supusa regulilor celor trei unitati (de loc, de timp, de actiune), conflictul realizandu-se intre ratiune si sentiment, intre datorie si pasiunea incandescenta.

   In sec. al XVIII-lea si al XIX-lea, tragedia face loc dramei de idei si celei istorice, cu exceptia spatiului literaturii germane, unde este inca reprezentata de scriitori de anvergura, precum G. E. Lessing, J. W. Goethe, Friedrich Schiller. La inceputul si mijlocul veacului al XX-lea, a avut loc o resurectie a categoriei estetice a tragicului, prin revitalizarea perspectivei mitice antice, ca si a celei poetico-ritualice ori religioase.

   In literatura romana, absenta unui moment literar clasic a facut ca tragedia propriu-zisa sa fie rar reprezentata (in piesele lui Mihail Sorbul), dramaturgii autohtoni preferand dramele cu accente tragice: I. L. Caragiale (“Napasta”), Camil Petrescu, Lucian Blaga, Victor Eftimiu, George Mihail Zamfirescu, Marin Sorescu s.a.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Top Clicks

  • None

Blog Stats

  • 171,074 hits

Click pentru a primi notificari in e-mail ori de cate ori un articol este publicat.

Join 28 other followers

Muzica pentru lectura

%d bloggers like this: